Mai sunt doar câteva zile și începe sezonul estival, odată cu minivacanța de 1 Mai și de Paște. Doar că, poate și din cauza vremii nefavorabile din această perioadă, turiștii nu se mai înghesuie pe litoral, ca în alți ani.
Încă se mai găsesc locuri libere de cazare, iar cluburile de fiţe din Mamaia încă mai au mese libere. Vama Veche este singura staţiune care are un grad de ocupare de 100%, potrivit observatornews.ro.
„1 Mai este evenimentul când oamenii îşi fac rezervările din maşină, de pe autostradă. Dacă este vremea bună, este soare, pleacă la mare”, a declarat Dragoș Răducanu, președintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).
Până acum, 20.000 de rezervări au fost făcute în unităţile clasificate de pe litoral. Alţi 15.000 de turişti au optat pentru apartamente. Ca în niciun an, în cluburile de fiţe din Mamaia încă mai găseşti mese libere, deşi intrările sunt mai ieftine decât anul trecut.
O cameră dublă în minivacanţa de 1 Mai porneşte de la puţin peste 100 de lei pe noapte, în Eforie Sud, şi poate ajunge până la peste 300 de lei la un hotel de patru stele din Eforie Nord.
În Mamaia şi Vama Veche, o cameră la un hotel de 4 stele, respectiv un apartament se închirează cu 500 de lei pe noapte.
Cum va fi vremea pe litoral, de 1 Mai
Minivacanţa vine cu temperaturi de până la 20 de grade Celsius, dar vremea va fi schimbătoare. Pe 1 Mai vom vedea soarele, însă doar în…
Citeste tot articolul: 1 Mai, cu mai puțini turiști în 2024: Care e singura staţiune de pe litoral cu 100% grad de ocupare. Un apartament se închirează cu 500 de lei/noapte
Articolul “1 Mai, cu mai puțini turiști în 2024: Care e singura staţiune de pe litoral cu 100% grad de ocupare. Un apartament se închirează cu 500 de lei/noapte” al autorului gandul.ro a fost publicat pe 25/04/2024 de www.gandul.ro