Avion Wizz Air aterizat de urgenţă la Cluj după ce trei pasageri beţi s-au luat la bătaie. Ce au păţit cei trei scandalagii

Avion Wizz Air aterizat de urgenţă la Cluj după ce trei pasageri beţi s-au luat la bătaie. Ce au păţit cei trei scandalagii

Ar fi fost vorba despre doi pasageri georgieni și unul din Belarus. Pe fondul consumului de alcool, unul dintre georgieni i-ar fi dat în cap cu un telefon compatriotului său, după care lucrurile au degenerat.

Informația a fost publicată de Cluj24, care a aflat, pe surse, că avionul a aterizat de urgență luni seara, 4 martie 2024, pe Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj, din cauză că, pe fondul consumului de alcool, între trei pasageri – doi georgieni și un cetățean din Belarus – a izbucnit un conflict spontan., unul dintre georgieni lovindu-l pe compatriotul său în cap cu un telefon.

„Nu a fost ceva extrem de grav, dar echipajul a decis aterizarea la Cluj, debarcarea celor trei și apoi zborul și-a  continuat drumul”, a precizat o sursă citată de Adevărul.

Victima atacului a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

„Marți dimineața, unul dintre georgieni a început să tremure. Am aflat apoi că este în sevraj alcoolic”, mai spune aceeaşi sursă.

Citeşte şi: David Anghel poate deveni cel mai premiat român din istoria olimpiadelor. Micul Pitagora a fost singurul care a rezolvat cea mai grea problemă de matematică

Procurorii clujeni de la Parchetul Curții de Apel au deschis un dosar penal pentru acte de violență…

Citeste tot articolul: Avion Wizz Air aterizat de urgenţă la Cluj după ce trei pasageri beţi s-au luat la bătaie. Ce au păţit cei trei scandalagii

Articolul “Avion Wizz Air aterizat de urgenţă la Cluj după ce trei pasageri beţi s-au luat la bătaie. Ce au păţit cei trei scandalagii” al autorului George Russo a fost publicat pe 06/03/2024 de www.romaniatv.net