Cine l-a moștenit pe Dan Petrescu

Cine l-a moștenit pe Dan Petrescu

În octombrie 2021, Dan Petrescu își pierdea viața într-un accident aviatic. În același avion se afla și soția lui și unicul lor fiu de 30 de ani. Nici soția și nici Dan Petrescu nu aveau frați. Așa se face că uriașa avere a magnatului a ajuns să fie moștenită de mama acestuia care are peste 90 de ani.

Vorbim despre o avere care se ridică la peste 2 miliarde de euro și care în acest moment i se cuvine mamei defunctului. Având în vedere că nu există alți moștenitori, potrivit Codului Civil, în urma decesului mamei lui Petrescu, statul ar fi cel care ar moșteni întreaga avere.

Doar că există o a treia persoană, Anca Surugiu, fosta secretară a magnatului. Potrivit informațiilor din spațiul public, aceasta ar fi ajuns să administreze întreaga avere a lui Dan Petrescu.

Averea lui Dan Petrescu ar aparține unei fundații

Femeia este singura care ar ști absolut toate dedesubturile afacerilor pe care acesta le avea. Drept urmare, aceleași surse susțin că aceasta ar fi înființat o fundație în care ar fi pus toate bunurile magnatului. Cea care deține această fundație este mama lui Dan Petrescu.

Cu toate acestea fundația, dar și…

Citeste tot articolul: Cine l-a moștenit pe Dan Petrescu

Articolul “Cine l-a moștenit pe Dan Petrescu” al autorului a fost publicat pe 05/01/2024 de evz.ro