Claudine Gay și limitele ingineriei sociale la Harvard

Aș vrea să se știe ce scrisesem inițial despre cazul Gay: „Cultura anulării [«cancel culture»] e întotdeauna urâtă și este, de obicei, o greșeală, mai scrie autorul, în NYT.

Dacă Gay chiar trebuie să plece, ar fi bine să se întâmple după mai multe deliberări, într-un context mai decent și după ce analiștii ca mine vor fi încetat să mai scrie despre ea”. N-a fost să fie.

Claudine Gay și impostura academică

Momentul a fost depășit acum, însă chestiunea relevantă referitoare la Harvard n-a fost nicicând oportunitatea demisiei lui Claudine Gay. Întrebarea relevantă este dacă din capul locului ea ar fi trebuit să fie adusă la conducerea instituției, în urma uneia dintre cele mai rapide selecții prezidențiale din istoria recentă a universității.

Cum a reușit cineva cu un parcurs științific atât de subțire precum al ei – nu a scris nici măcar o carte, a publicat doar 11 articole în jurnale științifice în ultimii 26 de ani și nu a adus nici un fel de contribuție relevantă în domeniul ei de cercetare – să ajungă la vârful mediului academic american?

Răspunsul, cred eu, e următorul: acolo unde se afla cândva un vârf se află acum un crater. Acesta a apărut atunci când modelul dreptății sociale din…