Cum ajung părinții să fie „racolați” să-și retragă copiii din școli în favoarea homeschooling. Un fost inspector acuză „filiera bisericilor neoprotestante”

Cum ajung părinții să fie „racolați” să-și retragă copiii din școli în favoarea homeschooling. Un fost inspector acuză „filiera bisericilor neoprotestante”

Scandalul legat de homeschooling a explodat în ultimele zile, iar fostul inspector școlar din Suceava, Ioan Puiu, este de părere că ministerul Educației, care o are în frunte pe Ligia Deca, nu transmite cifre reale cu privire la copiii retrași din sistemul de învățământ. Mai mult de atât, în județul Suceava au fost semnalate zeci de astfel de cazuri, de copii retrași pentru homeschooling, în  special în pandemie. Totuși, fostul inspector susține că Ministerul Educației nu a făcut niciun demers în acest sens.

Citește și: Băiețelul de 7 ani al Danei Nălbaru învață pentru Bacalaureat prin homeschooling. Ministerul cere sesizarea organelor pentru părinţii care nu-şi trimit copiii la şcoală

„Am sesizat Ministerul și a rămas totul în discuție. Eu în 2022 am făcut toate aceste demersuri. Numai că, probabil, a fost un dialog al surzilor, știți cum e. (…) A rămas ca în tren”, susține acesta. Reprezentanții acestor așa-numite școli ajungeau la unii părinți „pe filiera bisericilor neoprotestante”, acuză fostul inspector școlar.

Întrebat cum își explică lipsa de reacție a autorităților deși a sesizat Ministerul Educației, Poliția, Direcția pentru Protecția Copilului, Consiliul Județean, fostul inspector…

Citeste tot articolul: Cum ajung părinții să fie „racolați” să-și retragă copiii din școli în favoarea homeschooling. Un fost inspector acuză „filiera bisericilor neoprotestante”

Articolul “Cum ajung părinții să fie „racolați” să-și retragă copiii din școli în favoarea homeschooling. Un fost inspector acuză „filiera bisericilor neoprotestante”” al autorului Gulan Catalina a fost publicat pe 10/01/2024 de www.romaniatv.net