Economica.net – Numărul mașinilor electrice aflate în trafic în Norvegia ar putea depăși numărul mașinilor alimentate cu benzină până la sfârșitul acestui an

Economica.net – Numărul mașinilor electrice aflate în trafic în Norvegia ar putea depăși numărul mașinilor alimentate cu benzină până la sfârșitul acestui an


Succesul EV vine pe fondul subvenţiilor generoase, datorită parţial Fondului suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume în condiţiile în care controlează active în valoare de 1.600 de miliarde de dolari.

Totuşi, analiştii spun că va mai dura câţiva ani până când numărul de vehicule electrice alimentate pe baterii va depăşi numărul maşinilor alimentate cu motorină.
Statul nordic cu 5,5 milioane de locuitori vrea să devină prima naţiune care interzice până în 2025 vânzările de maşini noi alimentate cu benzină şi motorină. Nouă din zece noi maşini vândute la începutul acestui an au fost BEV.
Dacă mai multe ţări ar urma exemplul Norvegiei, cererea de petrol pe plan mondial ar putea atinge nivelul de vârf mai repede decât se estima. Previziunile Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) arată că nivelul de vârf va fi înainte de 2030, maşinile şi furgonetele fiind responsabile pentru mai mult de 25% din cererea de petrol.

Totuşi, tranziţia Norvegiei a fost costisitoare, ţara exceptând vehicule electrice alimentate pe baterii de la plata taxelor impuse maşinilor cu motoare cu combustie internă şi…

Citeste tot articolul: Economica.net – Numărul mașinilor electrice aflate în trafic în Norvegia ar putea depăși numărul mașinilor alimentate cu benzină până la sfârșitul acestui an

Articolul “Economica.net – Numărul mașinilor electrice aflate în trafic în Norvegia ar putea depăși numărul mașinilor alimentate cu benzină până la sfârșitul acestui an” al autorului Cristian Negrei a fost publicat pe 03/04/2024 de www.economica.net