Incinerare cu bucluc! O femeie de 52 de ani a “înviat” chiar înainte ca sicriul în care se afla să intre în incinerator. Detaliul care a salvat-o

Incinerare cu bucluc! O femeie de 52 de ani a “înviat” chiar înainte ca sicriul în care se afla să intre în incinerator. Detaliul care a salvat-o

Casa femeii de 52 de ani fusese mistuită de flăcări în prima zi a lunii februarie. Indianca a suferit arsuri pe jumătate de corp și a fost transportată la spital. Pentru că situația financiară a familiei nu a permis transferul la un alt spital pentru tratament suplimentar, femeia a fost luată acasă.

Incinerare cu bucluc! O femeie de 52 de ani a „înviat” chiar înainte ca sicriul în care se afla să intre în incinerator

Dar starea femeii se înrăutățea cu fiecare zi care trecea, iar după câteva zile de la externare, aceasta nu a mai deschis ochii. Soțul și rudele apropiate au crezut că a murit și au început pregătirile pentru incinerare.

Am crezut că este moartă și am angajat un vehicul funerar pentru a transporta corpul la locul de incinerare”, a declarat soțul femeii pentru Times of India.

Detaliul care a salvat-o

În India, ritualurile funerare sunt respectate cu strictețe și sunt strâns legate de mediul natural. Astfel, când o persoană moare, corpul este așezat pe o saltea de iarbă, simbolizând faptul că trupul neînsuflețit se duce în brațele Pământului. Apoi, se toarnă o apă specială în gura decedatului, se aprind lumânări și se așază un bol cu orez lângă corp, iar ochii sunt acoperiți. Ce a omis…

Citeste tot articolul: Incinerare cu bucluc! O femeie de 52 de ani a “înviat” chiar înainte ca sicriul în care se afla să intre în incinerator. Detaliul care a salvat-o

Articolul “Incinerare cu bucluc! O femeie de 52 de ani a “înviat” chiar înainte ca sicriul în care se afla să intre în incinerator. Detaliul care a salvat-o” al autorului Oana Anghel a fost publicat pe 14/02/2024 de www.romaniatv.net