Cercetători, cadre universitare și muzeografi din țară și din străinătate s-au adunat la Craiova pentru a participa la cea de-a XXI-a ediție a Conferinței Internaționale „Muzeul și Cercetarea Științifică”. Evenimentul, organizat de Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, aduce în atenție ultimele descoperiri și rezultate din domeniul micro- și macro-organismelor în diverse ecosisteme sau bioregiuni.
Lucrările prezentate acoperă diverse domenii precum geologia, biologia vegetală și animală (atât vertebrate, cât și nevertebrate), ecologia și protecția mediului. Aceste descoperiri sunt esențiale pentru înțelegerea și protejarea patrimoniului natural și cultural.
Conferința, care se desfășoară anual de peste trei decenii, a devenit un eveniment emblematic pentru Muzeul Olteniei din Craiova, evidențiind una dintre principalele sale funcții: cercetarea științifică. Rezumatele prezentărilor vor fi incluse într-un volum de rezumate al conferinței, iar lucrările vor fi publicate în revista „Oltenia. Studii și comunicări. Științele Naturii”.
Video “„MUZEUL ȘI CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ”, ediția a- XXI-a” a fost încărcat pe 12/09/2024 pe canalul YouTube TVR Craiova