Pentru mulți români, această perioadă e singura șansă de a se putea bucura de câteva zile la plajă.
Turiștii români vor putea să se cazeze la hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc. Până acum, 65 de unități de cazare s-au alăturat FPTR, iar numărul e așteptat să crească la 100, oferind circa 8.000 de locuri de cazare. Ca să profite de oferte, turiștii pot să rezerve vacanțe de pe acum. Locurile sunt limitate și se epuizează rapid.
Citește și Carrefour lansează un program în sprijinul clienților. Reduceri la peste 1.200 de produse
O noapte de cazare în această stațiune de pe litoralul românesc costă doar 35 de lei
„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc.
Scopul…
Citeste tot articolul: O noapte de cazare în această stațiune de pe litoralul românesc costă doar 35 de lei. Cât ar trebui să scoată românii din buzunar în total
Articolul “O noapte de cazare în această stațiune de pe litoralul românesc costă doar 35 de lei. Cât ar trebui să scoată românii din buzunar în total” al autorului Claudia Simion a fost publicat pe 21/05/2024 de www.romaniatv.net