O nouă planetă care ar susține viața umană a fost descoperită

O nouă planetă care ar susține viața umană a fost descoperită

  • Temperatura de pe Gliese 12b este de aproximativ 42C, ceea ce înseamnă că ar putea fi locuibilă.
  • Este una dintre puținele planete cunoscute pe care oamenii ar putea teoretic supraviețui.
  • „Planetele mai mici sunt foarte greu de găsit”, a declarat Palethorpe.

Oamenii de știință britanici au descoperit o nouă planetă care ar putea susține viața umană și nu este atât de departe… relativ vorbind, scrie Sky News.

Temperatura de pe Gliese 12b este de aproximativ 42C, ceea ce înseamnă că ar putea fi locuibilă. De fapt, este una dintre puținele planete cunoscute pe care oamenii ar putea teoretic supraviețui.

„Ar fi inconfortabil pentru un om, dar modul în care definim «locuibilitatea» este ca apa lichidă să poată exista la suprafața planetei, ceea ce în acest caz ar putea fi”, spune Larissa Palethorpe de la Universitatea din Edinburgh.

Palethorpe și o echipă de oameni de știință din întreaga lume au folosit satelitul Transiting Exoplanet Survey Satellite al NASA, cunoscut sub numele de TESS, pentru a observa planeta care orbitează în jurul stelei sale. A fost nevoie de mai puțin de un an pentru a-i calcula dimensiunea, temperatura și modul…

Citeste tot articolul: O nouă planetă care ar susține viața umană a fost descoperită

Articolul “O nouă planetă care ar susține viața umană a fost descoperită” al autorului Diana Nechita a fost publicat pe 23/05/2024 de alephnews.ro