Dacia Logan a fost primul semnal că marca autohtonă intră într-o nouă eră, după ce a revenit sub umbrela francezilor de la Renault. Odată consfințit acest mariaj, Renault s-a apucat să lanseze mai multe modele sub sigla Dacia, dar toți banii pompați în marca noastră națională i-au ajutat pe francezi și în alte colțuri ale lumii, Logan, dar și Duster și Sandero ajungând să fie vândute pe alte meridiane cu siglă Renault și, în cazul Mexicului, cu emblema japonezilor de la Nissan.
Discutam ceva mai demult despre situația hilară din Iran, țară înapoiată din punct de vedere automobilistic în care (încă mai) este disponibilă prima generație a Daciei Logan, dar cu un design reîmprospătat și alt nume. Trecând peste faptul că acolo se mai comercializează și alte mașini considerate deja de epocă în restul lumii, astăzi vom vorbi despre un alt caz de badge engineering ce-l are în rolul principal pe cunoscutul Logan.
În 2007, aflam că Dacia Logan, care era deja vândută pe mai multe piețe drept Renault Logan (inclusiv în Rusia) avea să capete un pașaport cu un nume nou pentru a intra în Mexic, dar și în America Latină. Nu, Loganului nu i-a fost sortit să intre în showroomurile din Statele Unite, așa cum s-a încercat cu anticul Oltcit, dar câteva exemplare de Logan pentru mexicani s-au perindat și prin America.
Conform statisticilor, în 2022, cea mai populară marcă de mașini în Mexic a fost Nissan, care a bătut…
Citeste tot articolul: Povestea Daciei „nipone” care a ajuns să se vândă în Mexic
Articolul “Povestea Daciei „nipone” care a ajuns să se vândă în Mexic” al autorului [email protected] (Redactia Wall-Street) a fost publicat pe 26/12/2023 de www.wall-street.ro