Stresul, invidia, ironia, agresivitatea și ura, în special, sunt considerate cancerul ființei uman

Stresul, invidia, ironia, agresivitatea și ura, în special, sunt considerate cancerul ființei uman

Reputatul neurolog Dumitru Constantin Dulcan a fost invitat în  cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a spus cât de repede ne pot îmbolnăvi gândurile negre.

Potrivit acestuia, gândirea negativă ne pune în pericol starea de sănătate, iar de aici pot apărea diverse boli, precum cancerul. Neurologul Dumitru Constantin Dulcan susține că stresul, invidia, ironia, agresivitatea și ura, în special, sunt considerate cancerul ființei umane. Pe de cealaltă parte, gândurile pozitive au o influență benefică asupra sănătății.

„Gândirea negativă înseamnă o chimie negativă. Suntem sub incidența bolii. Stresul, ura mai ales, ura este cancerul ființei. În momentul în care gândim noi emitem un câmp care are semnificație pozitivă, favorabilă sănătății sau negativă.

În fiecare clipă în care gândim, gândul nostru este o pledoarie pentru sănătate, longevitate, bucurie sau, dimpotrivă, pentru boală și toate consecințele ei. Fiecare gând are o semnificație. Dacă este pozitiv are o semnificație pozitivă favorabilă sănătății. Dacă este negativ, dimpotrivă și ne supunem riscurilor bolii respective. Ura înseamnă cancer, invidia, ironia, agresivitatea”, a spus profesorul Constantin Dulcan.

Teorie…

Citeste tot articolul: “Stresul, invidia, ironia, agresivitatea și ura, în special, sunt considerate cancerul ființei uman”

Articolul “”Stresul, invidia, ironia, agresivitatea și ura, în special, sunt considerate cancerul ființei uman”” al autorului Viorel Dobran a fost publicat pe 06/05/2024 de www.romaniatv.net