Trei milioane de locuințe din România încă au centrale pe gaz

Trei milioane de locuințe din România încă au centrale pe gaz

Trei milioane de locuințe din România încă au centrale pe gaz, dar UE le cere oamenilor să renunțe la ele din cauza emisiilor. În Europa, sunt răspunzătoare pentru 40% din cererea de energie și 36% din emisiile de CO2, principalul gaz cu efect de seră.

Mulți români încă au centrale pe gaz

Aproximativ jumătate din întreaga energie consumată în UE este pentru încălzire și răcire, iar peste 70% încă provine din combustibili fosili, în principal gaze naturale. În sectorul rezidențial, circa 80% din consumul de energie este pentru încălzirea spațiilor și a apei.

Prin urmare, clădirile fac, într-o măsură considerabilă, obiectul noii legislații europene pe care se întemeiază eforturile UE de promovare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, și de atingere a neutralității climatice până în 2050, potrivit Eurostat.

Trei milioane de locuințe din România încă au centrale pe gaz. Trebuie să renunțe la ele de urgență.Sursa foto: Arhiva EVZ

Protejarea climei, pe primul loc

„Decarbonizarea clădirilor existente va juca un rol esențial în îndeplinirea obiectivelor de protecție a climei pe care le avem în Europa”, a spus Irantzu Urkola, coordonatoarea…

Citeste tot articolul: Trei milioane de locuințe din România încă au centrale pe gaz

Articolul “Trei milioane de locuințe din România încă au centrale pe gaz” al autorului a fost publicat pe 08/01/2024 de evz.ro