Trump, susținut de conducerea Camerei Reprezentanţilor

Trump, susținut de conducerea Camerei Reprezentanţilor

Dorința lui Donald Trump de a ajunge din nou președinte are și o susținere solidă. Politicianul va fi sprijinit de leadership-ul republican al Camerei Reprezentanţilor în acest demers. Dincolo de tensiunile legate de acest subiect, fostul șef al SUA pare pregătit să intre din nou în cursă.

Donald Trump, susținut de republicani

Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii a primit sprijin și din partea lui Tom Emmer, lider al majorității americane.  Astfel, acesta a ajuns cu un pas mai aproape de a fi desemnat candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale.

„Democraţii au transmis clar că vor folosi toate instrumentele pe care le au la dispoziţie pentru a încerca să-l menţină la putere pe Joe Biden cu politicile lui eşuate. Nu le putem permite asta. Este momentul ca republicanii să se unească în jurul favoritului clar al partidului nostru”, a îndemnat Tom Emmer.

Tom Emmer. Sursa foto: Platforma X

Fostul șef al SUA, fruntaș în sondaje

Unul dintre liderii republicanilor a precizat că este„mândru” să-l susţină pe Donald Trump. Fostul șef al SUA ocupă un loc fruntaș în  sondajele pentru alegerile primare. Un urma acestora, republicanii îşi vor desemna candidatul pentru alegerile prezidenţiale. Astfel,…

Citeste tot articolul: Trump, susținut de conducerea Camerei Reprezentanţilor

Articolul “Trump, susținut de conducerea Camerei Reprezentanţilor” al autorului a fost publicat pe 04/01/2024 de evz.ro