Viața profesională în România. Cât muncesc românii, de fapt

Viața profesională în România. Cât muncesc românii, de fapt

Durata vieții profesionale în România nu depășește 30 de ani, fiind cea mai mică din Europa. Potrivit analizelor realizate de Comisia Europeană, românii cu vârsta de 40 de ani sunt inactivi profesional, deși în alte state este considerată  perioada în care se ainge „apogeul profesiei”. Mai mult decât atât, în domenii „speciale”, așa cum sunt Justiția și Armata , pensionarea este posibilă mult mai devreme.

Durata vieții profesionale în România. Cât muncesc românii, de fapt

Vârsta de 40 de ani este „critică” pe piața muncii. Unii nu reușesc să se angajeze în domeniul studiat, alții nu fac reconversie profesională, iar alți români preferă „să nu facă nimic”, să rămână inactivi. Pentru cei din urmă, ajutoarele sociale sunt veniturile de „bază”. Potrivit unei dezbateri organizată de cursuldeguvernare.ro, în România există patru milioane de oameni inactivi profesional, deși sunt la vârsta la care pot munci.

Ionuț Dumitru, economistul-șef a Raiffeisen Bank, consideră că statul ar trebui să încurajeze mai mult oamenii să rămână în activitate.

„Probabil că trebuie schimbate politicile în sensul încurajării oamenilor să rămână cât mai mult în activitatea economică. Avem 4 milioane de…

Citeste tot articolul: Viața profesională în România. Cât muncesc românii, de fapt

Articolul “Viața profesională în România. Cât muncesc românii, de fapt” al autorului a fost publicat pe 11/02/2024 de evz.ro