Wasabi este unul dintre cele mai scumpe ingrediente utilizate în bucătăria japoneză. Datorită aromei aparte și a gustului pregnant, acesta a avut succes în toată lumea. Oamenii îl asociază cu sushi, fiind întotdeauna servit alături de această delicatesă. Puțini știu însă ce proprietăți are condimentul favorit al japonezilor.
Wasabi, puternic antiinflamator și stimulent pentru memorie
Japonezii adaugă aceste ingredient în numeroase preparate tradiționale. Cu toate că europenii și americani îl asociază strict cu sushi-ul, și îb consideră un sos iute, wasabi este inclus de niponi pe lista condimentelor.
Aceștia au realizat și un studiu legat de puterea pe care acest ingredient o are asupra organismului. Inițiatorii studiului au descoperit că acesta are efecte benefice asupra memoriei.
De altfel, japonezii sunt convinși că acestea stimulează creierul, acesta fiind unul dintre motivele pentru care îl includ aproape zilnic în alimentație.
„Ştiam din studiile anterioare pe animale că wasabi este benefic pentru sănătate. Dar ceea ce ne-a surprins cu adevărat a fost cât de vizibile au fost îmbunătăţirile”, a arătat Rui Nouchi, autorul studiului.
Profesorul de la Universitatea Tohoku s-a…
Citeste tot articolul: Wasabi, ingredientul minune pentru creier
Articolul “Wasabi, ingredientul minune pentru creier” al autorului a fost publicat pe 14/01/2024 de evz.ro