Un moment important și emoționant pentru pictorul craiovean Vasile Buz. Alături de colegi și prieteni, cunoscutul artist a sărbătorit împlinirea a 90 de ani de viață și peste 60 de ani de activitate. Pictor-scenograf la Teatrul Național din Craiova, Vasile Buz a organizat zeci de expoziții personale în Craiova, dar și în țară și a participat cu lucrări la numeroase expoziții peste hotare. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Craiova.
Vasile Buz a debutat în anul 1963, participând cu trei lucrări la expoziția organizată de Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Craiova, la Muzeul de Artă. A urmat participarea sa la numeroase expoziții de grup sau personale, în numeroase orașe din țară sau din Europa, lucrările sale făcând parte și din colecții internaționale precum cele din America, Australia, Canada, Grecia, Elveția, Franța sau Coreea, Italia.
Între anii 1963-1999, Vasile Buz a fost pictor-scenograf la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova, unde a realizat scenografia pentru peste 100 de spectacole. Între 1997 și 2001 a fost conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Teatru de la Universitatea din Craiova.
Vasile Buz s-a născut la Cernăuți pe 14 ianuarie 1935. În anul 1959 a absolvit Liceul de Arte Nicolae Tonitza din București, iar în 1963 Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția de Scenografie.
Video “VASILE BUZ – LA CEAS ANIVERSAR” a fost încărcat pe 14/01/2025 pe canalul YouTube TVR Craiova