Grecia forțează intrarea terestră a României în Schengen

Grecia forțează intrarea terestră a României în Schengen

În Grecia, partea de nord a țării depinde în foarte mare măsură de turismul rutier și, prin urmare, de piața balcanică, scrie GR Times.

Oamenii de afaceri din Grecia cer intrarea terestră rapidă în Schengen

„Solicităm ca pentru România și Bulgaria să fie valabil și pentru turismul rutier acelaşi lucru ca pentru sosirile cu avionul, în cazul cărora, după 31.3.2024, se va intra în țară (în Grecia n.trad.) fără controlul pașapoartelor”, a declarat pentru GRTimes.gr președintele Uniunii Hotelierilor din Halkidiki, Grigoris Tasios.

O decizie recentă a Comisiei Europene, care a fost luată după cel puțin 12 ani de negocieri, produce probleme pentru turismul rutier. Este vorba despre aprobarea dată de către cele 27 de state membre ale Uniunii Europene pentru includerea parțială a două țări, Bulgaria și România, în zona Schengen.

Asta înseamnă practic că de la sfârșitul lunii martie 2024, cetățenii acestor două state vor putea intra în țările membre UE fără controlul pașapoartelor, însă acest lucru se va aplica numai pentru controalele la frontierele aeriene și maritime, nu și la frontierele terestre.

„În perioada următoare, vom ridica problema atât în faţa ministrului de Interne, Stathis Konstantinidis…

Citeste tot articolul: Grecia forțează intrarea terestră a României în Schengen

Articolul “Grecia forțează intrarea terestră a României în Schengen” al autorului a fost publicat pe 17/01/2024 de evz.ro