China a depășit Japonia și a devenit cel mai mare exportator de mașini din lume

China a depășit Japonia și a devenit cel mai mare exportator de mașini din lume

Datele de la Asociaţia producătorilor auto niponi arată că anul trecut China a depăşit Japonia, devenind cel mai mare exportator mondial de vehicule, transmite AP, citată de Agerpres.

Din 2017, Japonia a deținut titlul de cel mai mare exportator mondial de vehicule.

Asociaţia producătorilor auto niponi a informat că în 2023 Japonia a exportat 4,42 milioane de vehicule, un avans de 16% faţă de 2022 (4,2 milioane de vehicule), în timp ce vânzările interne au totalizat aproape 4,78 milioane de unităţi.

Conform datelor publicate anterior de Asociaţia Producătorilor de Automobile din China (CAAM), în 2023 China a exportat 4,91 milioane de vehicule, cu aproape 58% mai mult decât în 2022. Cea mai mare creştere s-a înregistrat pe segmentul vehiculelor electrice (EV) şi hibride.

Piaţa auto niponă a înregistrat în general scăderi ale vânzărilor din 2000. Toyota şi alţi producători auto din Japonia au dezvoltat maşini electrice dar de asemenea investesc şi în alte tipuri: vehicule hibride şi vehicule alimentate cu pile de combustie.

China domină și producția piața auto mondială

Producţia de autovehicule a Chinei a atins un nivel record în 2023, pe fondul exploziei exporturilor de vehicule electrice şi livrărilor spre Rusia, care au acoperit golul lăsat de plecarea constructorilor occidentali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Producătorii auto din China au asamblat anul trecut 30,16 milioane de vehicule, în creştere cu 11,6%…

Citeste tot articolul: China a depășit Japonia și a devenit cel mai mare exportator de mașini din lume

Articolul “China a depășit Japonia și a devenit cel mai mare exportator de mașini din lume” al autorului [email protected] (Redactia Wall-Street) a fost publicat pe 01/02/2024 de www.wall-street.ro