Legea Deepfake va fi supusă, săptămâna viitoare, votului în Parlament. Prevederile acesteia vor fi aplicate după apariția în online a numeroaselor fotografii și videouri trucate și generate cu Inteligența Artificială. Cei care creează astfel de conținut fără să menționeze că este un clip video artificial ar putea risca pedeapsa cu închisoarea. De altfel, cei internauții care le distribuie ar putea primi amenzi usturătoare.
Legea Deepfake, măsuri pentru cei care încalcă aceste reguli
După ce Legea Deepfake va intra în vigoare, distribuirea pe rețelele sociale a videourilor și fotografiilor trucate, generate de AI, se va pedepsi cu amendă de până la 90.000 de lei. Anunțul a fost făcut de ministrul digitalizării, Bogdan Ivan.
„Suntem într-o situație extrem de gravă, zic eu. Pentru că sunt tehnologii în fața cărora nici cele mai mari platforme mondiale, în baza cărora se fac astfel de promovări, de la Google până la Meta, nu știu cum să le facă față. Nu vă ascund faptul că eu deja am avut întâlniri cu marile companii Hi-Tech la nivel mondial.”, a spus ministrul.
Oficialul a precizat că Legea Deepfake va intra la vot în cursul săptămânii următoare.
„Pentru a preîntâmpina aceste lucruri, avem nevoie de…
Citeste tot articolul: Legea Deepfake, la vot. Internauții riscă pedepse cu închisoarea
Articolul “Legea Deepfake, la vot. Internauții riscă pedepse cu închisoarea” al autorului a fost publicat pe 09/02/2024 de evz.ro