Atena și haosul fermierilor

Atena și haosul fermierilor

În faţa tractoarelor, guvernul grec încearcă intervenţii „chirurgicale”  pentru detensionarea situaţiei.

Haos la Atena

Sosirea în număr mare a fermierilor greci cu tractoarele în centrul Atenei este de așteptat să creeze haos în trafic, chiar dacă poliţia rutieră a dispus măsuri de reglementare a circulației în perspectiva mitingului programat pentru marţi după-amiaza de la ora 18:30 în faţa Parlamentului. Concret, traficul va fi întrerupt temporar de-a lungul traseului pe care îl vor urma vehiculele agricole.

Sute de tractoare și autobuze cu fermieri au plecat de luni din întreaga Grecie spre Atena, într-o escaladare a unor tensiuni care durează de mult timp şi care necesită intervenţii de mare fineţe atât din partea guvernului, cât și a fermierilor pentru a nu degenera. Guvernul grec a decis să lase tractoarele să intre în capitală într-un mod ordonat, sperând că după acest demers mișcarea de protest se va mai „domoli”.

Potrivit unor informaţii, circa 150 de tractoare şi zeci de microbuze pentru transportul protestatarilor sunt aşteptate marţi, la Atena.  Planul fermierilor este de a se întâlni cu toţii la intrare în Atena urmând ca apoi să strabată străzile capitalei în convoi.

Grecia, Acropole. Sursa…

Citeste tot articolul: Atena și haosul fermierilor

Articolul “Atena și haosul fermierilor” al autorului a fost publicat pe 20/02/2024 de evz.ro