Doi tineri mândri că poartă uniforma de jandarm au început recent o nouă etapă în cariera lor militară la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova. Sebastian Jianu și Robert Diaconu, proaspăt absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București – Arma Jandarmi, au fost repartizați în această unitate pentru a-și desfășura activitatea.
Sebastian Jianu, în vârstă de 25 de ani, va lucra în Compartimentul Juridic al unității ca și consilier juridic, datorită specializării sale în Drept. Robert Diaconu, în vârstă de 24 de ani, va îndeplini funcția de comandant de pluton, având responsabilitatea de a coordona misiuni de ordine și siguranță publică. Ambii tineri au fost repartizați în orașul lor natal, Craiova, ca urmare a rezultatelor excelente obținute la absolvire.
Cei doi jandarmi sunt hotărâți să pună în practică cunoștințele teoretice acumulate în timpul facultății și să facă față cu succes provocărilor pe care le vor întâlni în noua lor misiune. Motivația lor pentru a alege o carieră militară în Jandarmerie se datorează faptului că consideră că această profesie se potrivește perfect cu ambițiile și idealurile lor, iar purtarea uniformei de jandarm este pentru ei un semn de onoare și respect.
Video “MÂNDRI CĂ POARTĂ UNIFORMA DE JANDARM” a fost încărcat pe 02/08/2024 pe canalul YouTube TVR Craiova