LECȚIA” DEBUTEAZĂ PE SCENA NAȚIONALULUI “MARIN SORESCU

LECȚIA” DEBUTEAZĂ PE SCENA NAȚIONALULUI “MARIN SORESCU

Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova a dat startul stagiunii 2024-2025 cu premiera spectacolului “Lecția”, de Eugene Ionesco. Regia este semnată de Bobi Pricop, iar traducerea piesei aparţine lui Vlad Russo și Vlad Zografi.

Piesa de teatru absurd semnată de Eugene Ionesco în 1950 este pusă în scenă la Naționalul craiovean de Bobi Pricop, care aduce în prim plan umorul și esența textului marelui dramaturg.

Scenografia creată de Oana Micu aduce un strop de curiozitate publicului prin explozia de culoare de tip Pop Art. Din distribuție fac parte actorii Sorin Leoveanu, Raluca Păun și Iulia Lazăr, iar muzica și mișcarea scenică sunt semnate de Eduard Gabia.

„Lecția” lui Eugen Ionesco a fost scrisă în limba franceză și pusă în scenă pentru prima dată în 1951, la Paris. Această adaptare la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova promite să ofere o experiență cuprinzătoare a absurdului și umorului negru specific autorului.

Video “„LECȚIA”, PREMIERĂ LA NAȚIONALUL “MARIN SORESCU”” a fost încărcat pe 09/09/2024 pe canalul YouTube TVR Craiova