Analiza pieței hoteliere din București. Anul acesta se vor deschide doar 2 noi hoteluri, cu un…

Analiza pieței hoteliere din București. Anul acesta se vor deschide doar 2 noi hoteluri, cu un…

Piaţa hotelieră din Bucureşti a continuat anul trecut să recupereze scăderile din pandemie, în special din punct de vedere al tarifului mediu, dar şi al gradului de ocupare, iar această evoluţie care ar putea încuraja reluarea achiziţiilor pe acest segment, conform unei analize realizate de Cushman & Wakefield Echinox.

”Rata medie de ocupare a hotelurilor din capitalele din Europa Centrală şi de Est (ECE 6 – Bucureşti, Bratislava, Budapesta, Praga, Sofia şi Varşovia) se menţine încă sub nivelurile din 2019, în timp ce tariful mediu (ADR) a crescut cu 23%, rezultând un avans al venitului mediu pe cameră disponibilă (RevPAR) cu 12%. Piaţa hotelieră din Bucureşti a continuat anul trecut să recupereze scăderile din pandemie, în special din punct de vedere al tarifului mediu, dar şi al gradului de ocupare, al cărui nivel a rămas încă sub nivelul de dinaintea pandemiei”, se menţionează într-un comunicat al companiei de servicii imobiliare.

Astfel, hotelierii şi-au îmbunătăţit venitul pe camera disponibilă în 2023 şi chiar au reuşit să ajungă din urmă valorile din 2019, în primul rând pe fondul creşterii tarifului mediu. Evoluţia…

Citeste tot articolul: Analiza pieței hoteliere din București. Anul acesta se vor deschide doar 2 noi hoteluri, cu un…

Articolul “Analiza pieței hoteliere din București. Anul acesta se vor deschide doar 2 noi hoteluri, cu un…” al autorului [email protected] (Redactia Wall-Street) a fost publicat pe 27/02/2024 de www.wall-street.ro