Cei mai bine plătiți actori din lume câștigă sute de milioane

Cei mai bine plătiți actori din lume câștigă sute de milioane

Pentru a ajunge unul dintre cei mai bine plătiți actori din lume, Robert De Niro a acceptat primul său rol pe 50 de dolari. În 1969, acesta a acceptat să joace în Wedding party, contra acestei sume. Acum, este al cincilea cel mai bogat actor din lume cu o avere estimată la 500 de milioane de doalri. Primii nouă ani ai carierei lui Robert De Niro au fost o perioadă destul de complicată.

Până când și-a asigurat un rol care i-a schimbat viața în The Godfather Part II. Din acel moment, lucrurile s-au schimbat pentru actor care ulterior s-a implicat și în afaceri, așa a ajuns să aibă o avere estimată la jumătate de milliard de dolari.

George Clooney este pe locul 4, cu aproximativ aceeași sumă ca și predecesorul său. Pentru el, banii au început să vină în 1996, după filmul From Dusk Till Dawn, când a câștigat 250.000 de dolari.

Robert De Niro. Sursa foto: Denis Makarenko | Dreamstime.com

George Clooney, în topul celor mai bogați actori

Cea de-a doua cea mai bună sursă de venit este contractul său de lungă durată – Nespresso. Acesta i-a adus 200 de milioane de dolari în buzunare. Tom Cruise este pe locul trei cu 600 de milioane de dolari.

Considerat de mulți drept cel mai frumos actor din lume, Tom Cruise câștigă cu ușurință 50 de milioane de dolari în fiecare an. Următorul pe listă este un actor de Bollywood, Shah Rukh…

Citeste tot articolul: Cei mai bine plătiți actori din lume câștigă sute de milioane

Articolul “Cei mai bine plătiți actori din lume câștigă sute de milioane” al autorului a fost publicat pe 27/01/2024 de evz.ro