Asocierea Alstom (Alstom Transport SA – lider, Alstom Transportation Germany GmbH – asociat) a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru achiziţia a 16 locomotive electrice noi capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători, relatează Agerpres.
“După finalizarea propunerilor tehnice şi financiare ale unicului producător de material rulant care a depus documentaţia de licitaţie, primirea avizelor conform necondiţionate de la Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) şi încărcarea Raportului final al procedurii în SICAP, Comisia de evaluare a oficializat câştigarea licitaţiei, prin desemnarea producătorului de material rulant francez Alstom Transport SA. Oferta financiară se ridică la suma de 767.510.640 lei, fără TVA, compusă din valoarea de livrare a 16 locomotive electrice şi contravaloarea mentenanţei pentru o perioadă de 20 de ani. De asemenea, precizăm că în contractul de achiziţie este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 20 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional”, potrivit informaţiilor remise AGERPRES de către Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF).
Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi, respectiv, după…
Citeste tot articolul: CFR Călători cumpără de la Alstom 16 locomotive noi care pot atinge 200 km/h. Banii vin din PNRR
Articolul “CFR Călători cumpără de la Alstom 16 locomotive noi care pot atinge 200 km/h. Banii vin din PNRR” al autorului [email protected] (Redactia Wall-Street) a fost publicat pe 16/01/2024 de www.wall-street.ro