Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, cu numele de botez Nicolae, s-a născut la Crețești-Vidra, jud. Giurgiu, pe 5 ianuarie 1944, fiu al părinților Anghel și Maria Mihăiță.
În perioada 1959-1968, a absolvit Seminarul Teologic și Institutul Teologic de Grad Universitar (actuala Facultate de Teologie Ortodoxă) din București.
Ulterior, între anii 1971 și 1971, a continuat studiile de doctorat la același institut, specializându-se în disciplina Vechiul Testament și Limba Ebraică.
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon a împlinit 80 de ani
Noul ierarh și-a continuat formarea academică cu un curs postuniversitar la King’s College din Londra și la Universitatea din Oxford, desfășurat între 1971 și 1974.
În anul 1974, a susținut cu succes disertația intitulată „O nouă evaluare a canonului Vechiului Testament” la Universitatea din Londra, obținând titlul de Master of Theology.
De-a lungul carierei sale academice, a participat și la studii postuniversitare în Arheologie Biblică la Colegiul Anglican din Ierusalim, Israel (1972), și la Universitatea din Geneva, Elveția (1977-1978).
În cadrul studiilor doctorale, Înaltpreasfinția Sa a elaborat teza intitulată „Cartea lui Miheia: teologie și exegeză”, sub îndrumarea Pr. prof. dr….
Citeste tot articolul: Înaltpreasfințitul Părinte Nifon împlinește 80 de ani
Articolul “Înaltpreasfințitul Părinte Nifon împlinește 80 de ani” al autorului a fost publicat pe 05/01/2024 de evz.ro