Absolvenții de liceu sau facultate din promoţia 2024 pot lua 330 de lei pe lună indemnizație de șomaj, timp de 6 luni, dacă se înregistrează la Ocuparea forțelor de muncă în 60 de zile de la terminarea cursurilor, anunță Agenţia Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) într-un comunicat.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, conform legislației în vigoare, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii, se precizează în comunicat.
După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutarea unui loc de muncă, aceştia pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare pentru o perioadă de 6 luni.
Valoarea Indicatorul Social de Referință (ISR) s-a majorat, de la 01 martie, de la 598 de lei la 660 de lei, astfel că indemnizația lunară de șomaj ar urma să fie de 330 de…
Citeste tot articolul: Se dau 330 de lei pe lună, dar doar jumătate de an. Ce acte trebuie depuse pentru a avea cardul alimentat şi cu o primă de 1980 de lei
Articolul “Se dau 330 de lei pe lună, dar doar jumătate de an. Ce acte trebuie depuse pentru a avea cardul alimentat şi cu o primă de 1980 de lei” al autorului Viorel Dobran a fost publicat pe 11/06/2024 de www.romaniatv.net