- Mersul pe jos până la 10.000 de pași pe zi reduce riscul de boli de inimă și de deces prematur.
- Studiul a concluzionat că între 9.000 și 10.500 de pași pe zi reduc riscul de deces prematur cu 39%.
- Orice număr de pași zilnici peste 2.200 pe zi a fost legat de rate mai mici de deces și boli de inimă.
Mersul pe jos până la 10.000 de pași pe zi reduce riscul de boli de inimă și de deces prematur, chiar și atunci când se petrece restul zilei în sedentarism, sugerează un studiu, scrie The Guardian.
Studiul, publicat în British Journal of Sports Medicine, a constatat că fiecare pas în plus față de cei 2.200 de pași pe zi – până la aproximativ 10.000 – reduce aceste riscuri, indiferent de cât de mult timp din restul timpului este petrecut stând jos.
Experții au constatat că cel mai mic risc de deces prematur a fost în rândul persoanelor care făceau între 9.000 și 10.500 de pași pe zi.
Când a fost vorba de evitarea accidentului vascular cerebral și a atacului de cord, cele mai mici riscuri au fost la persoanele care făceau aproximativ 9.700 de pași pe zi.
Studiul, condus de cadre universitare de la Universitatea din Sydney, a analizat datele a peste 70.000 de persoane cu vârsta de aproximativ 61 de ani din UK Biobank.
Pentru cercetare, participanții au purtat un accelerometru timp de șapte zile pentru a-și măsura nivelul de exerciții fizice. După o urmărire de șapte ani, au fost înregistrate 1.633 de decese și 6.190 de evenimente…
Citeste tot articolul: 10.000 de pași pe zi scad riscul bolilor de inimă
Articolul “10.000 de pași pe zi scad riscul bolilor de inimă” al autorului Diana Nechita a fost publicat pe 06/03/2024 de alephnews.ro