Timişoara este noua Florida pentru cetățenii străini care decid să se retragă într-un loc liniștit pentru anii de pensie. Seniorii se pot muta în oraşul florilor, unde se poate trăi cu 700 de euro pe lună.
Cel mai bun oraș de trai din România pentru pensionari
Un apartament pentru două persoane situat într-o clădire istorică din piața Maria are un preț foarte accesibil și este și foarte aproape de centrul orașului.
„Faptul că e clădire istorică îi atrage și pe pensionari și le place genul asta de apartament, pentru că le dă un aer tânăr, că să se simtă că la prima tinerețe”, spune Bogdan Holocan, manager agenție imobiliară, potrivit observatornews.ro
Timişoara se află pe locul cinci în topul orașelor în care poți trăi ieftin ca pensionar, studiu tip sondaj realizat de The Travel. Potrivit calculelor specialiştilor străini, 720 de euro pe lună este o sumă suficientă pentru un trai decent, bani care acoperă costurile mâncării, dar care sunt suficienți și pentru diverse activități culturale. Localnicii spun, însă, că suma este cam mică, totuși.
„Sunt pentru prima dată în…
Citeste tot articolul: Cel mai bun oraș de trai din România pentru pensionari. Pot trăi decent cu puțin peste 700 de euro pe lună
Articolul “Cel mai bun oraș de trai din România pentru pensionari. Pot trăi decent cu puțin peste 700 de euro pe lună” al autorului Alexe Raluca a fost publicat pe 22/02/2024 de www.romaniatv.net