Un nou termen a avut loc, astăzi, la Curtea de Apel Craiova, în cazul crimei din Grădina Botanică. Inculpatul a cerut reducerea pedepsei de 15 ani de închisoare cu executare, însă instanța a rămas în pronunțare cu privire la această solicitare. Tânărul va afla pe 19 septembrie dacă va primi o pedeapsă mai blândă. El a cerut și schimbarea încadrării juridice din omor calificat, în omor, în cazul uciderii lui Melis și din tentativă de omor calificat, în tentativă de omor, în cazul înjunghierii lui Emanuel, prietenul fetei care a scăpat ca prin minune cu viață. Curtea de Apel Craiova i-a respins însă aceste două cereri, cu privire la schimbarea încadrării faptelor.
Momente grele pentru familia fetei care a fost ucisă fără milă în Grădina Botanică din Craiova, în vara anului trecut. Pe tot parcursul procesului de astăzi, tatăl Melisei a plâns. Părinții sunt devastati de durere și indignați de faptul că cel care le-a ucis fiica cere reducerea pedepsei.
Inculpatul a declarat în sala de judecată că îi pare rău, că nu cunoștea victimele și a crezut inițial că Melis și Emanuel sunt două fete. În sala de judecată a fost prezent și Emanuel Bădică, adolescentul care a fost înjunghiat în timp ce se afla alături de Melis, în Grădina Botanică din Craiova, în vara anului 2023, dar care a scăpat ca prin minune cu viață, după zile întregi petrecute în spital.
Inculpatul vrea să înlăture fapta cu premeditare. Avocatul lui a venit cu argumentul că premeditare înseamnă pregătirea în avans, pândirea victimei și pregătirea unui plan. Apărătorul a menționat că obiectele pe care băiatul le avea cu el în ziua crimei nu justifică această premeditare și a invocat că tânărul suferă de o tulburare de personalitate, care l-a împiedicat să fie lucid la momentul faptei.
Video “NOU TERMEN ÎN CAZUL CRIMEI DIN GRĂDINA BOTANICĂ” a fost încărcat pe 05/09/2024 pe canalul YouTube TVR Craiova