De Ziua Culturii Naționale, ca publicație economică ne uităm totuși mai puțin la litere și mai mult la cifre. Mai precis, la cât a câștigat de-a lungul vieții sale Mihai Eminescu, dincolo de imaginea din conștiința publică, ce ni-l înfățișează pe poet într-o perpetuă sărăcie.
”Vă spun drept că trăiesc cu mare greutate. În momentul în care vă scriu aceste șiruri mă aflu în lipsă deplină de bani”, le scria prin 1871 Eminescu părinților săi. Pare că toată viața poetului a stat sub semnul acestei lipse de bani. Ce arată însă cifrele? Am reușit să găsim date pentru aproape toate ”joburile” deținute de Mihai Eminescu de-a lungul vieții – dar și pentru alte venituri ale sale.
NOTĂ: valorile din articol sunt în leul ”de la 1867”. Acesta era echivalent cu un franc francez, care ca putere de cumpărare ar fi azi puțin peste 4 euro. În mare și cu aproximarea de rigoare, putem spune că un leu de pe vremea lui Eminescu este egal cu 20 de lei de azi.
Ce puteai cumpăra cu un leu în vremea lui Eminescu
Tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, se plângea și el mereu de bani, dar nu era tocmai sărac: spre sfârșitul vieții mai avea o avere de 18.000 de franci – adică tot atât în leii de atunci. Era o sumă considerabilă în condițiile în care un înalt funcționar de stat putea ajunge la 1.200 de lei pe lună, dar majoritatea luau sub 50 de lei. Un muncitor calificat câștiga în jur de 140 de lei pe lună, iar…
Citeste tot articolul: Cât a câștigat de-a lungul vieții Mihai Eminescu. A fost sărac poetul, care mereu se plângea de…
Articolul “Cât a câștigat de-a lungul vieții Mihai Eminescu. A fost sărac poetul, care mereu se plângea de…” al autorului [email protected] (Redactia Wall-Street) a fost publicat pe 14/01/2024 de www.wall-street.ro